maxresdefault

Furtuna

Saptamana trecuta (si m-am uitat de 3 ori in calendar sa ma asigur ca asa e, mi se pare ca s-au intamplat atatea vieti in acest interval incat parca nu pot sa fi trecut doar ceva zile) am fost sa vad “Furtuna” dupa Shakespeare la Teatru National, in rol principal Caramitru.

“Ultima dintre piesele lui Shakespeare, aşa cum e considerată „Furtuna”, este o poveste care nu seamănă deloc cu celelalte creaţii ale lui. Este opera unui creator care se desparte de creaţia lui pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. Şi vorbeşte despre iluzie şi despre puterea iluziei. Despre vălul care vrăjeşte şi dezvrăjeşte lumea la bunul plac al unui vrăjitor. Despre jocul permanent între aparenţă şi realitate, între poveste şi ne-poveste. Şi, mai profund, despre microcosmosul din noi. Despre acel mic univers nesfârşit în care un Prospero şi un Caliban îşi dispută în permanenţă un teren de împrumut. În care câte-un mic demiurg închide cartea şi părăseşte jocul.”

Unii considera ca Shakespeare himself este o iluzie, ca nu ar fi putut cineva sa scrie atatea lucrari, avand si o educatie modesta.

Piesa, in regia extraordinara a bulgarului Alexander Morfov, mi-a deschis apetitul spre propria exploatare a iluziei vietii (mele).

Viata, in general, este o iluzie, dar ii atribuim atatea scenarii care ar trebui sa o faca meaningful and special, incat am uitat sa ne dam la o parte.

Viata este pentru majoritatea un ciclu de certificate: de nastere – certificat de casatorie – certificat de deces. In acest ciclu se desfasoare dramele, problemele, fericirile, alegerile, concediile.

I don’t fit here. Eu cred ca viata trebuie sa aiba un goal mai mare decat a ne atribui scopul in viata in baza casatoriei si a copiilor sau/si a carierei. Nu cred neaparat in nastere ca si virtute a existentei, asa cum nu cred nici in casatorie. Cred, insa, in moarte. Este cu adevarat singura realitate. Nu ai cum sa inseli moartea. Nasterea si casatoria sunt usor de inselat pentru ca in realitate ele nu exista. Cel putin, n-am vazut inca nunti la pinguini. Dansul pinguinului l-am vazut, insa, iar, nu la pinguini. :-)

“Furtuna” a venit la momentul potrivit: era furtuna in mine si furtuna afara. A fost o sincronizare mai ca aceea a Centurii lui Orion cu piramidele din Giza. Furtuna lui Shakespeare a fost, insa, o iluzie. Era o furtuna comandata.

Este la indemana sa ne lasam prada furtunilor, asa e samanta umana. Cat din furtuna mea e comandata? Cat e carmuita de constiinta colectiva a implinirii? I don’t fit here. Pentru ca oamenii ma considera altfel pentru ca vreau sa traiesc dupa regulile mele. Conform unui test de personalitate, eu sunt The Maverick Leader. Si sunt. Independenta mea este atat de extinsa, incat nu pot constientiza normalul considerat normal de cei normali. Unde am gresit, insa, a fost in faptul ca nu eram un om complet datorita labilitatilor mele. Imi place aici teoria lui Osho despre singuratate si solitudine.

Alt citat care imi place: “Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.” Osho. Eu imi constientizez goliciunea, fara a ma crede rara si deosebita. Si nu imi este frica de ea pentru ca stiu ca e reala.

O sa imi invat copilul sa fie un om complet pentru ca asta este cea mai mare mostenire pe care i-o pot oferi. Un om complet nu are niciun fel de deraiere, el are numai alegeri. Poate 60% dintre alegerile mele au fost facute constient de mine, restul de 40% de labilitati si frici. Am fost 60% om, nu 100%.

Cand se apropie furtuna, ocoliti-o. Cand v-ati trezit in interiorul ei, desenati-va pe cer un soare si el o sa apara negresit. Si cum imi place teribil poezie lui Mandela scrisa de Henley, Invictus, va repet versurile de final:

“I am the master of my fate, 

 I am the captain of my soul.”

Reply